Tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecțiune mintala cronica caracterizata obsesii si/sau compulsii recurente care sunt suficient de severe pentru a fi consumatoare de timp (cel puțin o oră pe zi) și care cauzează disconfort marcant ori deteriorare semnificativa a rutinei normale a persoanei, funcționarii profesionale si sociale a acesteia. Acestea pot înlocui comportamentul util si satisfăcător si pot fi foarte perturbante pentru funcționarea generală.
Obsesii și compulsii
Obsesiile se definesc ca reprezentări intruzive care “asediază” conștiința, penibile si absurde pentru persoană, cu atât mai mult cu cat recunoaște ca sunt produsul propriului psihism.
Au fost diferențiate trei tipuri de obsesii:
- Obsesiile ideative sunt gânduri sau imagini care se impun mintii (îndoieli interminabile, imagini obscene, …)
- Obsesiile impulsive sunt mai precis asociate cu temerea pierderii controlului de sine prin comiterea unui act obscen sau agresiv (exhibarea in pielea goala, agresarea propriului copil, …). Actul nu este niciodată realizat daca este vorba despre o obsesie autentică.
- Obsesiile fobice sunt legate de reprezentări ale anumitor obiecte amenințătoare: cuțite, microbi, … . Spre deosebire de fobii acestea nu sunt prezente in situații exterioare concrete: numai gândul la aceste obiecte provoacă anxietate.
Compulsiile sunt comportamente sau gânduri repetitive pe care persoana le folosește cu intenția de a neutraliza, contracara sau a face ca obsesiile sa dispară. Tipic, iau forma sarcinilor (control, spălat si curățenie, repetiție, acte mentale) pe care persoana trebuie sa le realizeze după o procedura rigida si din ce in ce mai complexa. Persoana este conștientă de caracterul absurd al compulsiilor; încearcă sa le reziste, dar, pana la urma, cedează de fiecare data. Tonalitatea magica a elementelor obsesional-compulsivă este cu atât mai frapanta, cu cat contrastează cu o grija pregnanta a persoanei pentru raționalitate.
Mecanism generativ
Un element psihic conflictual, îndepărtat din conștiință printr-un proces de apărare, poate să rămână activ si să “revină” prin intermediul unor substitute ca să pătrundă in mod intruziv in conștiință. Obsesiile constituie asemenea intruziuni pornind de la elemente refulate (impuls erotic sau agresiv). O obsesie fiind prin ea însăși conflictuală, persoana poate încerca sa o anuleze imediat printr-un act sau un gând compulsiv. Dar conflictul nefiind elaborat din cauza acestei anulari defensive, noi intruziuni obsesionale pot atunci sa se producă, suscitând noi compulsii, de unde cercul vicios care definește aceasta tulburare. Mecanismul descris evidențiază cum un conflict psihic poate sa inducă apărări care sfârșesc prin a închide persoana într-o repetiție patologica. Obsesiile sunt, in general, legate de conflicte intre fantasme si interdicții.
Manifestări
Tulburarea obsesiv-compulsivă este destul de comună si poate afecta oamenii de toate vârstele, din toate rasele, din toate mediile sociale, precum si ambele sexe. Debutează adesea in copilărie, in adolescenta sau devreme in viața adulta.
Uneori, persoana adultă afectata se simte jenata de manifestările sale si nu caută ajutor specializat.
Indiferent de momentul apariției, tulburarea prezinta următoarele manifestări:
Preocuparea pacientului pentru detalii, reguli si organizare, cu riscul de a pierde din vedere obiectivul final al activității
Perfecționism in îndeplinirea sarcinilor asumate
Tulburări de comportament alimentar (anorexie nervoasă)
Depresie majoră
Anxietate socială
Fobie socială.
Cauze
Cauzele care conduc la apariția tulburării nu sunt pe deplin cunoscute. Pot fi rezultatul unei combinații intre factori neurobiologici, genetici, cognitivi, comportamentali sau de mediu.
Diagnostic
Diagnosticul este stabilit de către medicul specialist psihiatru. Nu exista analize de laborator sau investigații imagistice care să confirme diagnosticul, dar psihiatrul va ști ce elemente să urmărească pentru a fi sigur ca persoana primește un diagnostic adecvat si beneficiază de un tratament optim. Consultul psihiatric este adesea însoțit de o evaluare psihologica, in care se vor aplica anumite scale, specifice pentru aceasta tulburare, pentru susținerea diagnosticului, stabilirea severității bolii si a progresului obținut sub tratament.
Tratament
Tulburarea obsesiv-compulsivă este de obicei tratată cu medicamente (medicație antidepresiva), psihoterapie sau o combinație a celor două. Pentru o eficienta crescuta si pentru prevenirea recăderilor este important ca tratamentul farmacologic si psihoterapia sa fie urmate in paralel.
Recunoașterea suferinței, căutarea ajutorului si orientare spre schimbare sunt pașii unui proces în care vindecarea este posibilă.
Comments