De-a lungul timpului, am fost întrebată de multe ori cum ajuta psihoterapia pe care o practic (psihoterapia psihanalitică) la reducerea suferinței psihice.
Oamenii vin, de cele mai multe ori, la terapie cu cerințe nu întotdeauna concret definite si fără sa știe neapărat la ce sa se aștepte.
Decepții amoroase repetate, o orientare sexuala ezitantă, incapacitatea de a vorbi de fiecare data când trebuie sa te exprimi in public, o nefericire greu de definit, o erecție șovăielnică, o mama indisponibila, un tata care nu a reușit sa iubească, moartea cuiva foarte apropiat, un copil ce nu poate fi conceput, o adicție la care nu lasă loc pentru nimic altceva, o maladie somatica grava, agravarea unei anxietăți in ciuda stopării izbutite a unei fobii printr-o psihoterapie comportamentala, o gelozie neobosita, o depresivitate care anulează toate încercările, să nu găsești niciodată pe cineva care sa te asculte, să te iubească, să se lase iubit ... apelurile către psihoterapie se confundă cu experiența umana.
Nefericirea pare sa vina din afara – “infernul sunt ceilalți” - totuși cei care vin la cabinetul meu intuiesc că trebuie să modifice ceva la ei înșiși, pentru a putea schimba ceva.
Fără să o știe, vin la psihoterapie pentru a schimba trecutul, pentru a rescrie povestea, pentru a descoperi ura din spatele iubirii afișate (sau iubirea din spatele urii), pentru a deveni mai liberi decât înainte.
2 коментари